Mesaj Primar

În calitate de primar al comunei Ion Luca Caragiale, vă adresez un mesaj de bun venit tuturor celor care ați accesat acest site, în numele comunității, administrației publice locale și al personalului Primăriei I. L. Catagiale.
Ideea de a construi acest site oficial al Primăriei, a apărut din dorința de a fi cât mai aproape de cetățenii acestei comune, de a le putea transmite care sunt obiectivele noastre realizate, obiectivele în curs de realizare și ce obiective avem pentru viitor.
Ne dorim ca pe această cale să venim în sprijinul cetățenilor, oferindu-le dreptul la informația produsă și gestionată de administrația publică locală. În același timp dorim să fim o fereastră deschisă permanent tuturor celor care vor să ne cunoască comuna și pe noi.
Am convingerea că acest site va contribui la o mai buna cunoaștere de către dumneavoastră atât a activității administrației publice locale, cât și a obiectivelor pe care ni le-am propus spre realizare. Pentru viitor, îmi doresc să mențin relația apropiată pe care am avut-o cu dumneavoastră dintotdeauna și să participăm îmreună la transformarea acestei comune într-una de nivel european.
Nu în ultimul rând aș dori să invit pe toată generația tânără din comună să viziteze pagina noastră pentru a face cunoștință cu istoricul localității, evenimentele culturale și instituțiile publice care deservesc copiii și pe cei tineri.

Vă mulțumesc și urez un bun venit tuturor vizitatorilor acestui site!

Cu aleasă considerație,

ADRIAN NĂSTASE – Primarul localității I. L. Caragiale

Consiliului Local

Componența Consiliului Local Comunal I.L. Caragiale, mandat 2016 – 2020
1.  Bucur Marin – ales pe lista de candidaţi a Partidului Național Liberal
2.  Capalb George Marian – ales pe lista de candidaţi a Partidului Social Democrat
3.  Diaconescu Iuliana Alina  – aleasă pe lista de candidaţi a Partidului Social Democrat
4.  Florescu Marin Bebi – ales pe lista de candidaţi a Partidului Național Liberal
5. Geartu Ionuț – ales pe lista de candidaţi a Partidului Social Democrat
6.  Iancu Cătălin Alin – ales pe lista de candidaţi a Partidului Social Democrat
7.  Ichim Constantin – ales pe lista de candidati a Partidului Social Democrat
8.  Ilie Florina – aleasa pe lista de candidati a Partidului Social Democrat
9.  Iliescu Georgel – ales pe lista de candidaţi a Partidului Național Liberal
10.  Lazar Marius – ales pe lista de candidati aPartidului Social Democrat
11. Micuță Costel – ales pe lista de candidaţi a Partidului Național Liberal
12. Mihai Ciprian Nicolae – ales pe lista de candidati a Partidului Social Democrat
13. Paise Marius – ales pe lista de candidati a Partidului National Liberal
14. Radu Leonida – ales pe lista de candidati a Uniunii nationale pentru Progresul Romaniei
15. Stanciu Adrian – ales pe lista de candidati a Partidului Social Democrat

Comuna Caragiale

Comuna I.L Cragiale ce unește satele Ghirdoveni, I.L.Caragiale (fostul Haimanale ) si Mija este așezată în partea de Est a județului Dâmbovița, la limita cu județul Prhova, pe DN 72 Ploiești-Târgoviște.
Prin limitele ei administrativ teritoriale se invecineaza la nord cu Municipiul Moreni, la nord-vest cu comuna Gura Ocniței, in vest cu comuna Bucsani, sud cu comuna Băleni, la sud-est cu comuna Vldeni, est cu comuna Dărmănești și la nord-est cu comuna Filipești de Târg (sat Dițești). Între aceste granițe administrativ-teritoriale, comuna însumează o suprafața de 6677 ha, dintre care 543 ha intravilan și 6134 ha extravilan.

Satul I. L. Caragiale: cunoscut sub denumirea de Haimanale, dupa unii autori s-ar fi numit înainte Boboci, fiind un sat vechi existent spre sfarșitul sec. XV ( 1482/1495), când se află în stăpânirea lui Drăghici, vornicul din Mărgineni, care l-a dăruit ctitoriei sale cu același nume în proprietatea căreia se află la 03 IV 1571.

citeste mai multe detalii
Declaratii de avere

detalii

Declaratii de interes

detalii

Formulare

detalii

Anunturi

detalii